
ANDREI, 11 ANI
AJUTOR MENAJ
Andrei mătură, spală, șterge praful, face paturile și gătește.
Viața lui Andrei n-a fost deloc ușoară în ultimii doi ani de când a rămas doar cu mama. Tata este închis, iar asta înseamnă că se văd doar când merg în vizită cu pachete. „Plâng mult când plecăm de acolo. Eram obișnuit cu el zi de zi”, spune băiatul. După vizite, are uneori câteva zile mai retrase. Încearcă însă să se încurajeze singur și nu vorbește despre problemele familiei.
„O ajut pe mama zi de zi. Fac mâncare, dau cu mătura”
— Andrei, 11, ajutor menaj
Situația de acasă este precară. Trăiesc doar din curățenia pe la cunoștințe pe care o face mama, fără o predictibilitate, cu ocazional ajutor de la familia extinsă. „Nu arăt problemele. Sunt tratat foarte bine. Copiii nu vorbesc despre asta. Doamna mă întreabă dacă vreau să vorbim, dar numai când sunt singur pe drum spre sport și mă vede dânsa că am ceva. Nu insistă și pot să vorbesc cu ea, dacă am nevoie”.
Andrei e clasa a III-a și și-a luat extrem de în serios rolul de sprijin al mamei, care îl crește din munca la curățenie, cu ziua. Face paturile, șterge oglinda și praful, mătură. „Câteodată mă mai iau de el”, recunoaște mama. „Îi spun: ce, ești fată?”, pentru că munca lui Andrei acasă e cel mai adesea asociată cu responsabilitățile femeilor. Băiatul însă nu se rușinează deloc că are grijă să fie curat, că face Tiramisu sau că învață zilnic noi rețete. „Mă plictisesc când stau singur și zic să fac și eu ceva bine”. Fața mamei se umple de lacrimi când îl aude explicând de ce vrea să o ajute. „Eu încă n-am văzut un copil cu o așa milă de mama lui. Ține foarte mult la mine”
Andrei nu vrea să lase totul pe umerii mamei, iar gătitul chiar este o pasiune. Îl distrează că mama gustă din tot ce face și spune că e bun, chiar și când eșuează. Frământă cozonacul cu multă forță și se ambiționează să-i iasă cât mai bine. De fapt, așa e el în orice context: „Nu vreau să-i fac probleme mamei, nu vreau să fac probleme la școală, nu mă cert cu copiii. Sunt bun cu toată lumea”, explică băiatul.
Ține mult la clasa lui. „Doamna face multe lucruri cu noi, se joacă, ne duce în excursii”. A fost mândru că la o inspecție li s-a spus că sunt „cea mai frumoasă clasă”, i s-a părut „cea mai tare zi”. Îi place să joace fotbal cu verii și cu prietenii lui, „de ziua până seara, în continuu”. Andrei ar vrea să le transmită tuturor copiilor să „își ajute mamele și părinții”. „Să prețuiască bunătatea, să nu fie leneși. Aș vrea să simtă că le dau ceva de la mine cu povestea mea”.