În mijlocul tuturor acestor greutăți, Mia e un copil care găsește puterea să danseze și să-și umple părinții de bucurii. A simțit oboseala și durerile mamei de când se știe și, pe măsură ce a crescut, și-a dorit să-i ușureze zilele. Nu trece nicio zi fără ca fetița să măture toată casa, să spele și de mână și la mașină orice rufe găsește, să aranjeze hainele în dulap și să aibă grijă să fie totul lună – mai ales când mama lucrează ture de noapte. Se gândește că așa-i dăruiește extra timp pentru somn. Gătește cu plăcere și nu se teme deloc să arunce cartofii, ouăle sau pulpele de pui în uleiul încins pentru că se protejează cu un capac. „Mă descurc cu ce pot și cu ce găsesc”. Când curățenia e gata sau când pune masa, Mia-i trimite mamei poze pe Whatsapp, ca să se bucure la muncă. „Când n-am ce face, mă apuc și mă bucur că pot să ajut”, spune Mia. „Când termin, fac și pe caietul de lucru suplimentar”.

Își iubește învățătoarea pentru că e blândă și glumeață. Îi plac matematica și istoria. Visează să devină medic veterinar pentru că are grijă de nouă pisici pe care le-a adunat de pe stradă când erau foarte mici. Plânge pentru fiecare dacă se îmbolnăvesc și se luptă să le facă bine pe toate. O fascinează că una dintre pisicile mai mari a acceptat și puii nou-veniți și-i alăptează ca și cum ar fi ai ei. Părinții se amuză pentru că fetița le-a spus că atunci când o să aibă casa ei o să aibă grijă să construiască multe camere și pentru pisici.

Mia rămâne copil când joacă „Lupul și culorile” sau fotbal cu colegii de clasă, dar mai ales când se lasă seara. Nu poate să adoarmă fără vocea mamei, așa că ține telefonul lângă pernă pe speaker și stau de vorbă câte o oră-două până o ia somnul. În timpul acesta mama muncește la brutărie și-i ascultă respirația, atentă să închidă apelul când Mia a adormit.